Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19 – Schema de ajutor de stat

September 11, 2020 Hristescu & Partners

În data de 11 septembrie 2020, a intrat în vigoare Ordinul nr. 1060/2857/2020 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat – Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19

Prin acesta a fost aprobată Schema de ajutor de stat – Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19, aferentă Programului operațional Competitivitate. 

Dintre măsurile adoptate în cadrul Schemei, amintim următoarele: 

  • Ajutoarele se acordă după obținerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene.

  • Ajutorul de stat se acordă astfel:
    • microgranturi în sumă fixă pentru capital de lucru;
    • granturi pentru capital de lucru;
    • granturi pentru investiții în activități productive.

  • Beneficiarii de ajutor de stat trebuie să depună o cerere de finanțare până la data de 30 octombrie 2020, iar încheierea contractelor de finanțare trebuie să se facă până la 31 decembrie 2020.

Microgranturile în sumă fixă

  • Valoarea maximă a ajutorului este echivalentul în lei al sumei de 2.000 euro/beneficiar de ajutor de stat, acordabil o singură dată, într-o singură tranșă.

  • Beneficiarii acestui tip de ajutor sunt: 
    • IMM-urile care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31.12.2019;
    • PFA și ONG -utile cu activitate economică în domeniile de activitate arătate în Schemă, precum tipărirea ziarelor, fabricarea articolelor pentru sport, Comerț cu amănuntul al cărților, în magazine specializate, Activități de editare a cărților, Activități ale portalurilor web, și altele. 
    • persoanele fizice autorizate/cabinete medicale individuale din domeniul sănătății, dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical.

  • Pentru a putea fi acordate microgranturile, beneficiari trebuie să: 
    • fi desfășurat activitate curentă/operațională pe perioada a cel puțin unui an calendaristic înainte de data depunerii cererii de finanțare, cu excepția PFA/cabinete medicale individuale pentru care începerea activității poate să aibă loc până la data de 1.02.2020; 
    • fi obținut o cifră de afaceri în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare de cel puțin echivalentul în lei a 5.000 euro la data depunerii cererii de finanțare, cu unele excepții;
    • mențină activitatea pe o perioadă de cel puțin 6 luni de la acordarea formei de sprijin sub formă de microgrant.

  • Sumele acordate pot fi utilizate pentru susținerea unor cheltuieli de tipul:
    • cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, și altele;
    • datorii curente și restante față de furnizorii curenți;
    • cheltuieli privind chiria; 
    • cheltuieli privind achiziția de servicii și reparații necesare activității curente de bază. Excepție fac serviciie de consultanță, studii și ale servicii indirecte cu activitatea curentă;
    • cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală;
    • cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar;
    • cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare pentru reluarea activității curente pentru reluarea activităților economice;
    • cheltuieli cu plata unor datorii la bugetul de stat.

Granturi pentru capital de lucru

  • Valoarea ajutorului este diferită în funcție de cifra de afaceri a solicitantului, astfel: 
    • 2000 de euro: Pentru IMM-urile și ONG-urile care desfășoară activități în domeniul educației, și care au o cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro. 
    • 15% din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 150.000 euro: Pentru IMM-urile și ONG-urile care desfășoară activități în domeniul educației, și care au o cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 13.501 și 1.000.000 euro.
    • maxim 150.000 euro: Pentru IMM-urile și ONG-urile care desfășoară activități în domeniul educației, și care au o cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion euro.

  • Prin urmare, beneficiarii acestui tip de ajutor sunt  IMM-uri și ONG-urile care desfășoară activități în domeniul educației.

  • Beneficiarii trebuie să îndeplinească nu doar criteriile generale de eligibilitate, dar și o serie de criterii speciale, precum: 
    • au obținut un certificat de situații de urgență; 
    • au înregistrat profit operațional din activitatea curentă, în unul din ultimele două exerciții financiare înainte de depunerea cererii de finanțare pentru obținerea grantului;
    • dispun de co-participare la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului pentru capital de lucru;
    • mențin sau suplimentează numărul de salariați față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni de la data acordării grantului.
  • Beneficiarii pot utiliza sumele acordate ca grant pentru capital de lucru pentru susținerea următoarelor categorii de cheltuieli: 
    • cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, și altele; 
    • datorii curente și restante față de furnizorii curenți;
    • cheltuieli privind chiria;
    • cheltuieli privind achiziția de servicii necesare activității curente. Excepție fac serviciie de consultanță, studii și ale servicii indirecte cu activitatea curentă;
    • cheltuieli privind echipamentele de protecție medicală; 
    • cheltuieli privind achiziția de obiecte de inventar, obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activității curente;
    • cheltuieli privind achiziția de echipamente, utilaje, instalații, tehnologii, dotări independente necesare activității curente în mod direct în vederea reluării activității curente a beneficiarului finanțării;

Granturi pentru investiții în activități productive

  • Valoarea maximă a ajutorului este echivalentul în lei al sumei cuprinse între 50.000 și 200.000 euro.

  • Beneficiarii trebuie să îndeplinească nu doar criteriile generale de eligibilitate, dar și o serie de criterii speciale, precum: 
    • au avut activitate curentă/operațională desfășurată de minimum un an înaintea depunerii cererii de finanțare;
    • au înregistrat profit operațional din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare în unul din exercițiile financiare din ultimii 2 ani înainte de depunerea cererii de finanțare;
    • se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității operaționale/curente pentru o perioadă de minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;
    • realizează minimum 50% din valoarea veniturilor planificate în cadrul planului de afaceri anexă la cererea de finanțare în primii 2 ani de durabilitate, iar diferența până la sfârșitul perioadei de durabilitate (anul al treilea);
    • dispun de co-finanțare proprie a proiectului în procent de minimum 15% din valoarea proiectului de investiții solicitat pentru finanțare, iar pentru regiunea București-Ilfov de minimum 30% din valoarea proiectului solicitat la finanțare;
    • se angajează să prezinte dovezi prin încărcarea ofertelor de preț, respectiv a studiilor de piață, notelor justificative etc., care să ateste rezonabilitatea costurilor investiției pentru care solicită ajutor de stat.
  • Cheltuielile eligibile finanțate temporar sunt pentru:
    • extinderea capacităților de producție existente, precum și pentru extinderea prestării de servicii;
    • realizarea de unități noi ale capacităților de producție existente, precum și de prestare de servicii;
    • reabilitarea ori modernizarea unităților de producție existente, precum și a unor unități noi de prestare de servicii.
  • Principalele tipuri de cheltuieli care pot fi efectuate din grant sunt:
    • cheltuieli cu realizarea/achiziția construcțiilor, achiziția de echipamente, inclusiv echipamente TIC, utilaje, software, tehnologii, dotări independente, mobilier de birou și mobilier specific etc. 
    • cheltuieli pentru realizarea de depozite de echipamente medicale, medicamente, materiale sanitare destinate intervenției pentru situații de urgență;
    • cheltuieli pentru echipamente, inclusiv echipamente TIC, software, tehnologie, utilaje, dotări independente, mobilier de birou și specific, articole de inventar pentru active fixe pentru unități de producție/servicii existente și brevete de imobilizări necorporale, mărci de produse, software necesare pentru desfășurarea activității.

Măsuri comune

  • Beneficiarii de microgranturi și granturi pentru capitalul de lucru pot beneficia și de granturile pentru investiții.

  • Beneficiarii ajutorului de stat pot accesa și alte scheme de ajutor de stat, inclusiv INVESTIMM, în limita plafonului echivalent în lei al sumei de 800.000 euro.

  • Dacă o întreprindere își desfășoară activitatea în mai multe sectoare cărora li se aplică cuantumuri maxime, administratorul schemei trebuie să asigure, prin mijloace adecvate, cum ar fi separarea conturilor, faptul că se respectă plafonul aferent pentru fiecare dintre aceste activități.

  • Nu vor fi sprijinite din schema de ajutor de stat prezentată următoarele sectoare:
    • activități legate de fabricarea produselor din alcool, tutun, armament;
    • activități de jocuri de noroc și pariuri.
  • Băncile și alte instituții financiare nu pot fi beneficiari finali eligibili.

  • Pentru a beneficia de ajutorul de stat, solicitanții vor fi nevoiți să depună o cerere de finanțare în platforma electronică, însoțită de documentația necesară analizei solicitării.

  • În baza documentației prezentate, se verifică încadrarea solicitărilor în condițiile schemei și se încheie contractele de finanțare, în limita bugetului alocat.

  • Beneficiarii ajutorului de stat acordat trebuie să păstreze toate documentele aferente acesteia timp de 10 ani.

A member of

 

Copyright © 2024 thesigtreeteam. All Rights Reserved.

Let's chat!

Say hello!