Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor – Procedura de implementare

October 20, 2020 Hristescu & Partners

În data de 20 octombrie 2020, a intrat în vigoare Ordinul nr. 3083/2020 pentru aprobarea Procedurii de implementare a măsurii “Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene.

Măsura este valabilă până la 31 decembrie 2020, iar plățile vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023.

Domenii economice eligibile

Granturile se acordă IMM-urilor din următoarele domenii, a căror activitate curentă a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a fost interzisă ori redusă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență și/sau pe perioada stării de alertă:

  • restaurante;
  • hoteluri;
  • cafenele;
  • industria alimentară și alte activități asimilate;
  • domeniul transporturilor;
  • agenții de turism;
  • edituri/librării/biblioteci;
  • industrii creative;
  • organizări de evenimente.

Condiții pentru acordarea granturilor 

Granturile pentru capital de lucru se acordă beneficiarilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • au obținut certificat de situații de urgență;
  • sunt IMM-uri;
  • au înregistrat profit operațional din activitatea curentă (din activitatea de exploatare), în unul din ultimele două exerciții financiare înainte de depunerea cererii de finanțare pentru obținerea grantului;
  • co-participă la constituirea capitalului de lucru în procent de minimum 15% din valoarea grantului la data utilizării grantului pentru capital de lucru;
  • nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019;
  • mențin sau suplimentează numărul de angajați existenți pentru o periodă de minim 6 luni de la momentul plății ajutorului financiar;
  • suma totală a ajutoarelor de stat primite în cadrul temporar Covid 19 instituit de Comisia Europeană nu depășește la nivelul întreprinderii unice, pragul de 800.000 euro, echivalentul în lei.

Înscrierea în program

Înscrierea în program se face prin intermediul aplicației online https://granturi.imm.gov.ro. Solicitanții trebuie să își creeze profil, user, parolă (etapa 1) și să completeze formular disponibil pe site (etapa 2). Aplicanții trebuie să dispună de semnătură electronică pentru a putea finaliza cu succes cele două etape ale înscrierii.

Prin contul de utilizator creat în prima etapă, aplicanții vor putea accesa documentația transmisă și vor avea posibilitatea semnării contractului, descărcării și încărcării de documente diverse aferente plății sau raportării, în mod electronic.

Este important de știut că adresa de e-mail trebuie să aparțină beneficiarului și trebuie să se regăsească în toată documentația, aceeași adresă fiind folosită pentru toată corespondența pe întreaga perioadă de implementare și monitorizare a programului.

După completarea și trimiterea on-line a formularului de înscriere nu se mai pot face completări sau modificări asupra acestuia.

Aplicanții care nu au înregistrat la ANAF Situațiile financiare anuale la 31 decembrie 2019 până la data înscrierii in aplicație, vor primi decizie de respingere.

În cazul în care se transmit documente nelizibile sau incomplete, se vor putea solicita clarificări. Dacă nu se transmit documentele ori informațiile suplimentare cerute, aplicația se va respinge. Toate documentele redactate înt-o limbă străină, va fi obligatorie și încarcarea unei traduceri autorizate. 

Pentru aplicanții acceptați, aplicația informatică va genera contract de finanțare și va trimite pe emailul beneficiarului un mesaj în acest sens. Contractul de finanțare se descarcă din aplicația online, se semnează cu semnătură electronică și va fi reîncărcat semnat în aplicație în maxim 20 zile de la primire, împreună cu dovada co-finanțării (extras de cont bancar, scrisoare de aprobare a creditului sau contract de credit). În caz contrat, proiectul de finanțare va fi respins.

Cheltuielile din proiect trebuie efectuate în termen de maxim 180 de zile din momentul plății ajutorului financiar către beneficiar. Pentru plățile efectuate în valută, conversia se face utilizându-se cursul de schimb Infor Euro din luna Septembrie 2020.

În măsura în care, în urma analizei documentației integral completate, se constată neconcordanțe sau că informațiile declarate de solicitant nu sunt complete, corecte sau reale, se va elibera o decizie de respingere.

Împotriva deciziei de respingere se poate depune constestație în termen de 5 zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ pentru neîndeplinirea condițiilor. Termenul de soluționare este de 3 zile lucrătoare de la data primirii contestației.

 

 

 

A member of

 

Copyright © 2024 thesigtreeteam. All Rights Reserved.

Let's chat!

Say hello!