Starea de alertă: modificarea obligațiilor operatorilor economici din domeniul HORECA și desfășurarea spectacolelor

May 29, 2020 Hristescu & Partners

A intrat în vigoare Hotărârea nr. 434/2020 pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 

Prin aceasta au fost aduse o serie de modificări, precum: 

  • Se permite organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in numai dacă: 
    • ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleași familii; sau 
    • pentru evenimentele cu locuri pe scaune, numai dacă participă cel mult 500 de spectatori, aflați la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție. 
  • Obligațiile operatorilor economici din domeniul HORECA: Este permis consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri  publice în exteriorul clădirilor, de exemplu terase. 
    • În acest sens, prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice din spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, se va face:
      • cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese; și 
      • participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

A member of

 

Copyright © 2024 thesigtreeteam. All Rights Reserved.

Let's chat!

Say hello!