S-a adoptat Protocolul prin care a fost convenită forma finală a Metodologiei privind comunicarea publică a operelor muzicale în spectacole și festivaluri, încheiat între UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, pe de o parte, și Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC), ASOCIAȚIA FAPTE, ARTEXIM și ARCUB, S.C. UNTOLD – S.R.L., S.C. EMAGIC LIVE – S.R.L. și S.C. FESTIVALTICKETS MANAGEMENT – S.R.L. (ELECTRIC-CASTLE), pe de altă parte, din 11.02.2020, care va intra în vigoare la data de 1 mai 2020

April 8, 2020 Hristescu & Partners
Principalele măsuri convenite:
  • Pentru utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică în spectacole și festivaluri este obligatorie încheierea prealabilă a autorizației licență neexclusivă cu organismul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor de opere muzicale, în schimbul plății remunerației reglementate de prezenta metodologie.
  • Răspunderea utilizatorilor pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute de prezenta metodologie este solidară față de organismul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor de opere muzicale.
  • Utilizatorul este obligat să depună cererea de încheiere a autorizației licență neexclusivă la organismul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor de opere muzicale, cu cel puțin 10 zile înainte de data începerii spectacolului sau festivalului.
  • Utilizatorul este obligat să plătească organismului de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor de opere muzicale remunerația reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în spectacol sau festival, determinată procentual din baza de calcul al remunerației sau forfetar, după caz, dar nu mai puțin decât remunerația minimă, potrivit prezentei metodologii.
  • Pentru spectacolul sau festivalul la care mai mult de 50% din publicul spectator a avut acces gratuit, baza de calcul al remunerației procentuale nu poate fi mai mică decât bugetul de cheltuieli al spectacolului sau festivalului.
  • Se adoptă remunerația procentuală aplicabilă asupra bazei de calcul și remunerția minimă aplicabilă.
  • Remunerațiile devin scadente în a 45-a zi de la data spectacolului sau festivalului pentru care sunt datorate, cu excepția remunerației minime.
  • Utilizatorul are obligația să depună la organismul de gestiune colectivă raportul playlist și raportul cu baza de calcul, în termen de maximum 30 de zile de la data desfășurării spectacolului sau festivalului.
  • Pentru utilizatorii ai căror acționari, asociați sau administratori sunt sau au fost acționari, asociați sau administratori ai utilizatorilor care nu au achitat remunerațiile datorate organismului de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor de opere muzicale, încheierea autorizației licență neexclusivă poate fi condiționată de plata integrală a sumelor restante.
  • Prezenta metodologie nu reglementează și remunerațiile ce sunt datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental, cum este și cea realizată în spațiile de alimentație publică, de așteptare, de cazare etc., disponibile publicului în zona în care se desfășoară spectacolul sau festivalul.

A member of

 

Copyright © 2024 thesigtreeteam. All Rights Reserved.

Let's chat!

Say hello!