Prelungirea stării de alertă și noi măsuri

February 11, 2021 Hristescu & Partners

În data de 11 februarie 2021, a intrat în vigoare Hotărârea nr. 35/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, B, prin care a fost prelungită starea de alertă până la data de 13 martie 2021, și au fost relaxate și anumite măsuri de siguranță sanitară menținute până acum.

Dintre noile măsuri, indicăm următoarele: 

  • funcţionarea cinematografelor şi a instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

  • Restaurantele şi cafenelele pot funcţiona la interiorul clădirilor, doar în intervalul 06:00-23:00, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00-23:00, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori. Aceloraşi reguli se vor supune şi restaurantele şi cafenele din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare.

  • Sălile cu jocuri de noroc pot deschide doar pentru un număr de clienţi ce reprezintă 50% din capacitatea maximă a spaţiului unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și este interzisă la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.

A member of

 

Copyright © 2024 thesigtreeteam. All Rights Reserved.

Let's chat!

Say hello!