În data de 26 octombrie 2020, a intrat în vigoare Ordonanța de urgență nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene.
- Printre altele, prin aceasta a fost instituită posibilitatea acordării de către organul fiscal a unor eșalonări la plată pe o perioadă de cel mult 12 luni, pentru obligațiile fiscale principale și accesorii:
- a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data declarării stării de urgență; și
- sunt nestinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
- În scopul acordării eșalonării la plată, sunt asimilate obligațiilor fiscale:
- amenzile de orice fel administrate de organul fiscal; și
- creanțele bugetare stabilite de alte organe și transmise spre recuperare organelor fiscale, inclusiv creanțele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale stabilite prin hotărâri judecătorești sau alte înscrisuri care constituie titluri executorii.
- Eșalonarea la plată nu se acordă pentru obligațiile fiscale în sumă totală mai mică de 500 lei în cazul persoanelor fizice și 5.000 lei în cazul persoanelor juridice.
- Condițiile pe care debitorul trebuie să le îndeplinească pentru a putea beneficia de eșalonare sunt:
- depunerea unei cerere la organul fiscal, până la data de 15 decembrie 2020 inclusiv. În măsura în care autoritățile solicită, debitorul anexează și graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare;
- nu se află în procedura falimentului;
- nu să afle în dizolvare;
- nu înregistrează obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență și nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
- nu i s-a stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară.
Procedura de aprobare a măsurii eșalonării la plată
- După primirea cererii, organul fiscal eliberează și comunică solicitantului certificatul de atestare fiscală.
- Certificatul de atestare fiscală se eliberează în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.
- Cererea solicitantului se soluționează în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia, prin decizie de eșalonare la plată ori decizie de respingere.
- Solicitantul poate cere organului fiscal plata diferențiată a ratelor de eșalonare, cerere pe care acesta din urmă o va analiza și o va putea aproba.
- Pentru a fi menținută măsura de eșalonare, debitorul trebuie să îndeplinească o serie de măsuri ulterior primirii deciziei de eșalonare la plată, precum:
- să declare și să se achite obligațiile fiscale administrate de organul fiscal cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eșalonare la plată;
- să achite obligațiile fiscale stabilite de organul fiscal prin decizie, cu termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eșalonare la plată;
- să achite diferențele de obligații fiscale rezultate din declarații rectificative în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii declarației;
- să respecte cuantumul și termenele de plată din graficul de eșalonare;
- să achite obligațiile fiscale administrate de organul fiscal, nestinse la data comunicării deciziei de eșalonare la plată și care nu fac obiectul eșalonării la plată, în termen de cel mult 180 de zile de la data comunicării acestei decizii;
- să achite creanțele stabilite de alte organe decât organele fiscale și transmise spre recuperare, precum și amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate somații după data comunicării deciziei de eșalonare la plată, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somației; și altele în funcție de situația particulară a debitorului.
- Ulterior achitării tuturor sumele eșalonate la plată au fost stinse în totalitate, fiind respectate deopotrivă obligațiile indicate mai sus, organul fiscal comunică debitorului decizia de finalizare a eșalonării la plată.
- În măsura în care debitorul nu mai dorește aplicarea măsurii eșalonării, acesta poate renunța la ea pe perioada de valabilitate a acesteia, prin depunerea unei cereri de renunțare la eșalonare. În acest caz, însă, acesta trebuie să achite toate obligațiile fiscale rămase din eșalonare până la data la care intervine pierderea valabilității eșalonării la plată.