A intrat în vigoare Ordonanța de urgență nr. 65/2020 privind unele măsuri pentru digitalizarea sistemului de coordonare și gestionare a fondurilor europene structurale și de investiții pentru perioada de programare 2014-2020, în forma aplicabilă de la 13 mai 2020.
- Începând cu data de 1 iunie 2020, toate documentele aferente apelurilor de proiecte cu finanțare din fonduri europene structurale și de investiții, precum și a celor cu finanțare din Programul operațional Ajutorarea persoanelor dezavantajate, și a documentelor care stau la baza implementării acestora se vor emite, primi și prelucra numai prin intermediul sistemului informatic SMIS2014+/MySMIS2014.
- Emiterea, transmiterea și prelucrarea documentelor în format letric sunt permise numai pentru circuitul intern al acestora și numai pentru situațiile în care există obligativitatea legală a arhivării acestora în format letric.
- Începând cu data de 1 iunie 2020, corespondența între autoritățile de management, organismele intermediare și beneficiari se va derula numai în format electronic. În acest sens, aceștia vor fi obligați să își organizeze Registrul de evidență electronică a corespondenței (R.E.E.C.) și să-și organizeze electronic arhivarea documentelor.
- Corespondență între părți ce trebuie organizată: e-mailuri, notificări prin intermediul sistemului SMIS2014+/MySMIS2014, solicitări de clarificări/răspunsuri la clarificări, și orice alte documente electronice care sunt necesare în derularea proiectelor.
- Documentele trimise electronic de autorități, organismele intermediare, și beneficiari, trebuie să cuprindă semnătura electronică. Acestea se vor organiza în Registrul R.E.E.C., și, totodată, vor fi arhivate electronic în mod organizat.
- Documentele emise și semnate cu semnătură electronică calificată sunt asimilate înscrisurilor autentice.
- Procedurile de modificare a contractelor de finanțare, ordinelor sau deciziilor de finanțare, prin act adițional sau notificare ce necesită avizul autorității de management ori a organismului intermediar, se derulează doar prin cadrul sistemului informatic SMIS2014+/MySMIS2014, în format electronic.
- Acordurile/Avizele/Certificatele necesare proiectelor cu finanțare din fonduri europene se semnează în format electronic prin utilizarea semnăturii electronice calificate. Solicitările de clarificări sau completarea de documente ori solicitarea de orice alte informații necesare eliberării acestora se poate face în format electronic și prin utilizarea semnăturii electronice calificate.