Ajutor IMM-uri

Asociat unic în mai multe SRL-uri, funcționarea mai multor societăți într-un imobil indiferent de numărul de spații și alte modificări

July 2, 2020 Hristescu & Partners

În data de 2 iulie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 102/2020 pentru modificarea și completarea Legii societăților nr. 31/1990, care aduce o serie de modificări importante în ceea ce privește înmatricularea societăților comerciale și schimbarea sediului social al acestora. Astfel:

  • A fost înlăturată interdicția referitoare la faptul că o persoană fizică sau juridică ar fi putut fi asociat unic doar în cadrul unei societăți cu răspundere limitată. Astfel, de acum este permisă crearea mai multor SRL-uri de către o singură persoană fizică sau persoană juridică în calitate de asociat unic.

  • În aceeași ordine de idei, va fi posibil de acum ca o societate cu răspundere limitată să aibă ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată, alcătuită dintr-o singură persoană.

  • Astfel, la autentificarea actului constitutiv în cazurile prevăzute de lege sau, după caz, la darea de dată certă a acestuia se va prezenta dovada eliberată de oficiul registrului comerțului privind disponibilitatea și rezervarea firmei, fără a mai fi necesară acea declarație pe propria răspundere privind deținerea calității de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată.

  • La înmatricularea societății și schimbarea sediului social se va prezenta la sediul oficiului registrului comerțului DOAR documentul care atestă dreptul de folosință asupra spațiului cu destinație de sediu social înregistrat la ANAF.
    • A fost astfel ușurată procedura de înmatriculare a societăților și de schimbare a sediului social prin înlăturarea obligațiilor de a mai prezenta la oficiul registrului comerțului certificatul emis de ANAF prin care se dovedea că la sediul social nu funcționează mai multe firme ori declarația pe propria răspundere în formă autentică privind respectarea condițiilor referitoare la sediul social, în caz contrar.
  • A fost înlăturată, de asemenea, interdicția de funcționare a mai multor societăți într-un imobil în funcție numărul de încăperi sau spații distincte obținute prin partajare (în general, camere). Astfel, de acum, indiferent de numărul de camere, încăperi ori alte spații distincte, vor putea fi înființate mai multe societăți comerciale într-un imobil.

  • De asemenea, pentru schimbarea destinației imobilelor colective cu regim de locuință în vederea înregistrării sediului social în acel imobil, nu mai sunt necesare acordul prealabil al vecinilor și avizul scris al comitetului executiv dacă administratorul sau, după caz, administratorii declară pe propria răspundere faptul că la sediul social nu se desfășoară activitate.

A member of

 

Copyright © 2024 thesigtreeteam. All Rights Reserved.

Let's chat!

Say hello!