A intrat în vigoare Ordonanța de urgență nr. 49/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru reglementarea unor măsuri de protecție socială
April 15, 2020Hristescu & Partners
Dintre măsurile dispuse:
Concediul și indemnizația pentru carantină se acordă asiguraților cărora li se interzice continuarea activității din cauza unei boli contagioase, pe durata stabilită prin documentul eliberat de direcția de sănătate publică.
Asigurații cărora li se interzice continuarea activității și pentru care a fost instituită măsura de carantină ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu COVID-19, beneficiază de concedii și indemnizații pentru carantină, indiferent de locul în care aceasta se instituie respectiv instituționalizată, la o locație declarată de către persoana carantinată sau prin izolare.
Indemnizațile acordate pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, ori a copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani, se poate acorda și în baza certificatului de concediu medical eliberat de casa de asigurări de sănătate, nu doar a celui eliberat de medicul curant, și a certificatului pentru persoanele cu handicap. Aceeași modificare a intervenit și pentru indemnizațiile pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 16 ani.
Personalul din sistemul sanitar implicat în aplicarea măsurilor de prevenire, limitare și tratare a cazurilor COVID-19, pe durata situației de urgență, beneficiază de indemnizație de hrană, în cuantumul lunar stabilit, indiferent de timpul efectiv lucrat.