Măsurile excepționale luate de CEDO prima oară la 16 martie 2020 în contextul crizei globale de sănătate au fost extinse, potrivit unui comunicat al Curții din 9 aprilie 2020.
Termenul de șase luni pentru depunerea unei cereri, în conformitate cu articolul 35 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, care a fost prelungit în mod excepțional pentru o perioadă de o lună la 16 martie 2020, este prelungit acum încă o dată, pentru o perioadă de două luni, de la 16 aprilie 2020 la 15 iunie 2020 inclusiv.
Termenele care au fost alocate în procedurile pendinte, care s-au prelungit pentru o perioadă de o lună din 16 martie 2020, sunt prelungite acum pentru o perioadă de două luni, începând cu 16 aprilie 2020. Această prelungire nu se aplică perioadei de trei luni care curge în temeiul articolului 43 din Convenție pentru depunerea de către părți a unei cereri de trimitere către Marea Cameră.
Activitățile esențiale ale Curții continuă, inclusiv înregistrarea cererilor și distribuirea acestora către formațiunile judiciare relevante.
Procedurile introduse pentru a permite examinarea continuă a cererilor de măsuri provizorii în conformitate cu articolul 39 din Regulamentul Curții, sunt de asemenea menținute. Această regulă se aplică numai atunci când există un riscul iminent al unor prejudicii ireversibile.
Comunicatul de presă al Curții din 9 aprilie 2020 poate fi accesat
aici.