Contractele de activitate sportiva – În “Șomaj” Tehnic?

March 26, 2020 Roxana Tarmurean

OUG 30/2020 include contractele de activitate sportivă în categoria celor sprijinite de statul român în contextul pandemiei SARS-CoV-2.

 

Una dintre măsurile de susținere a mediului economic aduse prin OUG 30/2020 este aceea de a include contractele de activitate sportivă în categoria celor protecției oferite de stat. Actul normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 231/21.03.2020 prevede o indemnizație de 75% din contraprestația activității sportive pentru o categorie profesioniști aflați sub auspiciile legii sportului: sportivi, antrenori, medici, asistenţi medicali, maseuri, kinetoterapeuţi, cercetători (art. 671 alin. 1 lit. a-c din Legea 69/2000).

O inițiativă salutară în contextul pandemiei SARS-CoV-2, care a condus la sistarea activităților sportive, în Europa și peste tot în lume. În România aflată în stare de urgență din 16.03.2020, sportul este supus acelorași restricții pentru protejarea sănătății publice, cu efecte majore însă din punct de vedere economic, pe un fundament financiar deja precar al multora dintre structurile sportive. OUG 30/2020 prevede în beneficiul profesioniștilor cu contract de activitate sportivă cu o indemnizație de 75% din contraprestația activității sportive, în limita unui cuantum lunar de 4.072 RON brut (75% din câștigul salarial mediu brut pentru anul 2020), pentru toată perioada suspendării temporare a contractului din iniţiativa structurii sportive, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2.

Suma care revine efectiv beneficiarului indemnizației înseamnă 2.382 RON net.

Soluția adoptată soluția în sprijinul sportivilor și al celorlalți profesioniști care au încheiate contracte de activitate sportivă ridică însă anumite probleme din perspectiva beneficiarilor măsurii, în primul rând prin prisma statutului aparte al contractelor lor și, pe de altă parte, prin prisma statutului pe care îl primesc prin această normă, care nu le oferă o protecție și prin raportare la structura sportivă de care aparțin, ci doar din partea statului.

Participanții la activitatea sportivă, în conformitate cu Legea 69/2000 au, teoretic, posibilitatea de a încheia fie contracte individuale de muncă, fie contracte de activitate sportivă. În practică, majoritatea sportivilor din România sunt încadrați la cluburi în baza contractelor de activitate sportivă și nu cu contract de muncă. Deși raporturile pot fi ușor asimilate unora de muncă, structurile sportive fiind cele care stabilesc programul de lucru, au autoritatea disciplinară, oferă baza materială, locul muncii, își asumă riscurile activității, iar sportivii nu au, ca regulă, posibilitatea de a presta activitate în mod liber pentru mai multe structuri sportive, din punct de vedere fiscal și social activitatea prestată în baza contractului de activitate sportivă este una specială, nefiind considerată nici raport de muncă, nici activitate independentă per se. Soluția este una corectă atât din punct de vedere juridic, cât și fiscal, pentru încurajarea și susținerea activității sportive de performanță la nivel național.

Din perspectivă fiscală, potrivit art. 681, art. 151 și art. 174 și C. fiscal, impozitul și contribuțiile sociale sunt identice cu cele datorate în cazul activităților independente (impozit pe venit în cuantum de 10% și contribuțiile plafonate, însă, ca regulă generală, acestea sunt reţinute la sursă şi plătite la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut. Astfel, regimul este unul hibrid, plata impozitului fiind efectuată în baza declarației 112.  Doar în anumite circumstanțe, prevăzute expres de lege, participantul la activitatea sportivă va avea obligația depunerii declarației unice.

Din perspectiva protecției sociale, ceea ce diferențiază categoria profesioniștilor din sport de un angajat obișnuit este aceea că angajatorul său – structură sportivă – nu este ținut teoretic de dispozițiile Codului muncii, referindu-ne aici în special la cele privind șomajul tehnic (art. 52-53). Contractul de activitate sportivă își găsește o reglementare specială în Ordinul 631/2017 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de activitate sportivă emis de Ministerul Tineretului și Sportului și de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, separat de standardul contractului de muncă. Cu toate acestea, regimul juridic aparte al contractelor de activitate sportivă, diferit, dar asimilabil în anumite circumstanțe, raporturilor de muncă, este cel care naște anumite discuții, legate în special de modalitatea în care va produce efecte suspendarea contractelor în rândul profesioniștilor din domeniul sportului. Noile soluții pentru protecția socială aduse de OUG 30/2020 tranșează sprijinul acordat de stat acestor profesioniști, nu și alte aspecte ale statutului lor pentru această perioadă.

Problema se pune mai departe în acest cadru privește diferența de indemnizație – dacă regimul ar putea fi asimilat celui de muncă și cluburile ar putea fi obligate la plata diferenței de șomaj până la cota de 75% din salariu, neplafonat, cum prevede Codul muncii, sau sportivul va fi un titular independent al acestei indemnizații, primite în mod exclusiv de la stat, pe baza demersurilor proprii.

(Demersurilor proprii sau sau ale structurii de care aparține – un alt aspect încă neclar până la emiterea unor norme metodologice sau altor instrucțiuni, respectiv modificări ale textului actual, pentru clarificarea regimului acestei indemnizații și demersurilor instituționale care vor trebui realizate: cine solicită indemnizația – clubul sau sportivul –, cărei instituții se adresează și din ce fond se va plăti aceasta, sub ce formă se poate face solicitarea, în cât timp și unde se virează această indemnizație. Are structura sportivă obligația de a avansa sumele sportivului și de a le recupera apoi de la stat? Deocamdată întrebări fără un răspuns, care așteaptă să fie clarificate prin următoarele demersuri normative.)

Plata diferenței potrivit Codului muncii ar însemna o diferență de până la 75% din salariu (cel puțin), care va fi suportată exclusiv de către angajator. Referindu-ne aici la cluburile care plătesc salarii de 5-10-15.000 eur unui sportiv, rămâne de văzut în ce măsură soluția șomajului tehnic, dacă ar putea fi luată în considerare, ar fi și una sustenabilă în aceste condiții sau dacă, alternativ, ar fi posibilă crearea unor fonduri suplimentare la nivelul federațiilor și ligilor de specialitate / autorităților locale, pentru evitarea unor consecințe dezastruoase, care ar conduce la o nouă epocă a insolvenței sportului românesc (nedepășită încă întru totul).

Până în prezent, nici cluburile, nici forurile sportive nu au propus astfel de pachete de măsuri speciale, în contextul dat, soluția celor 2.382 RON net fiind una confortabilă, fiind una care nu presupune un efort financiar din partea acestor structuri și care, pe de altă parte, va oferi un suport financiar sportivilor. În multe dintre cazuri însă, acest suport este unul deloc proporțional cu standardele contractului suspendat.

Roxana Țărmurean, Hristescu & Partners

A member of

 

Copyright © 2024 thesigtreeteam. All Rights Reserved.

Let's chat!

Say hello!