Concilierea – o nouă modalitate de soluționare a conflictelor dintre angajat și angajator

September 30, 2020 Hristescu & Partners

În data de 30 septembrie a fost publicată Legea nr. 213/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, ce va intra în vigoare la 3 octombrie 2020. 

Dintre modificările aduse, amintim următoarele:

  • La negocierea, încheierea sau modificarea contractului individual de muncă, oricare dintre părți poate fi asistată de către un consultant extern specializat în legislația muncii sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este, conform propriei opțiuni.

  • Aceeași posibilitate se oferă și pe durata concilierii unui conflict individual de muncă, o nouă procedură de soluționare amiabilă a conflictelor din domeniul muncii.

  • Contractul de confidențialitate cu privire la informațiile furnizate poate interveni între părți atât prealabil încheierii contractului individual de muncă, cât și sau pe parcursul executării acestuia, inclusiv pe durata concilieri.

  • Angajatorilor li s-a oferit, în mod expres, posibilitatea de a-și organiza activitatea de resurse umane și salarizare în mai multe moduri, astfel:
    • prin asumarea de către angajator a atribuțiilor specifice;
    • prin desemnarea unuia sau mai multor angajați cărora să le repartizeze, prin fișa postului, atribuții privind activitatea de resurse umane și salarizare;
    • prin contractarea unor servicii externe specializate în resurse umane și salarizare.
  • În mod obligatoriu, serviciile externe specializate în resurse umane și salarizare trebuie să fie coordonate de către un expert în legislația muncii.

  • Astfel cum menționam puțin mai sus, s-a prevăzut o noua modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, și anume concilierea. Prin conciliere se înțelege modalitatea de soluționare amiabilă a conflictelor individuale de muncă, cu ajutorul unui consultant extern specializat în legislația muncii, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților.

  • În cazul în care, ca urmare a dezbaterilor, se ajunge la o soluție, consultantul extern va redacta un acord care va conține înțelegerea părților și modalitatea de stingere a conflictului.

  • Acordul trebuie semnat de către părți și de către consultantul extern și va produce efecte de la data semnării sau de la data expres prevăzută în acesta.

A member of

 

Copyright © 2024 thesigtreeteam. All Rights Reserved.

Let's chat!

Say hello!